Un fost jucător și antrenor la Dinamo deplânge situația în care a ajuns clubul din „Ștefan cel Mare”. „Părea un proiect frumos, dar e dezastru. Fanii trăiec o dezamăgire cruntă”

Un fost jucător și antrenor la Dinamo deplânge situația în care a ajuns clubul din „Ștefan cel Mare”. „Părea un proiect frumos, dar e dezastru. Fanii trăiec o dezamăgire cruntă”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Odată cu preluarea acționariatului de către grupul condus de spaniolului Pablo Cortacero și a numeroaselor transferuri cu nume efectuate în vară, Flavius Stoican, fost jucător și antrenor în ”Ștefan cel Mare”, era convins că restanțele salariale vor fi de domeniul trecututului și că Dinamo va redeveni o forță în Liga 1.

Așteptările nu s-au adeverit, iar echipa e în continuare la retrogradare și fără bani în conturi, situație în care se regăsea și sezonul trecut. Stoican nu crede totuși în falimentul clubului.

”Am văzut și eu declarațiile lui Cosmin Contra. Mi-ar fi ușor să comentez eu, din exterior, ce se întâmplă în cadrul clubului. Cei care sunt acolo au suferit destul, iar conducerea e cea în măsură să ia deciziile cele mai potrivite. Ar trebui și sper să le ia pe cele mai corecte, fiindcă cei care iubesc acest club au trăit până acum o dezamăgire cruntă. Situația este destul de grea. Se poate întâmpla orice, dar nu știu dacă se va ajunge chiar la faliment, fiindcă sunt foarte mulți oameni care iubesc acestă echipă și sunt convins că până la urmă vor salva clubul, dacă va fi cazul, dar sper să nu se ajungă acolo. La cum se vede acum situația, e dezastru. Părea un proiect frumos, cu jucători de calitate și mă gândeam că Dinamo se va lupta pentru locurile fruntașe”, a declarat Flavius Stoican.

Actuala echipă a lui Flavius Stoican ar putea întâlni Dinamo în optimile Cupei României

Acesta și-a putea reîntâlni fosta echipă în optimile de finală ale Cupei României, dacă Dinamo învinge în această seară Viitorul Constanța. Actuala echipă a lui Stoican, Viitorul Pandurii Târgu Jiu, s-a calificat deja optimile competiției, după ce a eliminat, în această după-amiază, Campionii FC Argeș.

Gorjenii s-au impus cu scorul de 1-0, la Târgu Jiu, prin golul marcat de Marius Cioiu, în minutul 88. Echipa lui Stoican este angrenată și în lupta pentru promovare, fiind pe locul 4 în Liga 2, după 14 etape disputate.

„Nu contează cu cine vom pica. E adevărat că mi-aș dori o echipă cu nume în optimile de finală. Nu știu dacă va fi Dinamo. Trebuie să treacă mai întâi de Viitorul Constanța. Sper să se califice și apoi vom vedea la tragerea la sorți care va fi adversarul nostru”, a spus Stoican, la finalul partidei cu Argeșul.

Flavius Stoican a jucat și antrenat la Dinamo

Născut la Vânju Mare, la 24 noiembrie 1976, în județul Mehedinți, Flavius Stoican a jucat la FC Drobeta, pentru care a debutat în Divizia B la nici 15 ani, avându-l pe Ilie Balaci antrenor, după care și-a continuat cariera la Universitatea Craiova (1995-2002), Dinamo București (2002-2003 și 2007-2008) și Șahtior Doneț (2003-2007). În acest interval a bifat și 19 selecții la echipa națională. Și-a încheiar prematur cariera de jucător, la doar 32 de ani, la Dinamo.

Pe cea de antrenor a început-o la Minerul Valea Copcii Mehedinți, în Liga 3, cu care a ajuns până în șaisprezecimile de finală ale Cupei României, de unde a fost eliminat, în toamna lui 2009, de prim-divizionara de la vremea respectivă, Internațional Curtea de Argeș, la loviturile de departajare. A ajuns ulterior la CSM Școlar Reșița (Liga 3, 2010-2011), după care au urmat Dinamo II București (Liga 2), Chindia Târgoviște (Liga 2), CS Mioveni (Liga 2), Dinamo (Liga 1, 2013-2014), Dinamo II (Liga 3), Dinamo (2015), FC Voluntari (Liga 1), Zimbru Chișinău (Republica Moldova, Liga 1), Pandurii Târgu Jiu (Liga 1), Politehnica Iași (Liga 1), Petrolul Ploiești (Liga 2) și, din vară, Viitorul Pandurii Târgu Jiu (Liga 2).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile de joburi
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Strigătul disperat al fiicei milionarului român care a ajuns falit, la fel ca Irinel Columbeanu: Şi unui câine îi dai o pâine!
Strigătul disperat al fiicei milionarului român care a ajuns falit, la fel ca Irinel Columbeanu: Şi unui câine îi dai…
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi scria unuia dintre tinerii de 15 ani VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi…
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×